Educația, un alt capitol esenția în viața oamenilor mici, mari, tineri, adulți.
Educația este un fenomen care începe din pântecele Mamei și se continuă toată viața, până când vom pleca din această lume.
Educația înseamnă să înveți și să fi învățat de către cei care dobândesc înțelepciunea vieții, cei care au aflat răspuns la întrebarea cine sunt, ce caut și încotro mă îndrept, înseamnă să ajungi la o cunoaștere de sine, la o maturitate spirituală , emoțională, cognitivă.
Când spui copil, te gândești la o minune, te gândești la o viață nouă, un suflet unic, irepetabil care vine pe lume din dragostea lui Dumnezeu și a părinților biologici. Te gândești la un bulgăre de energie, la o scânteie care se dezvoltă, crește miraculos, o plămadă divină între trup și suflet.
Ce sunt copiii? Ei sunt bucuria noastră, motivația de a merge mai departe, puterea care ne face să escaladăm munții de probleme cotidiene.
Un parinte responsabil nu spune niciodată că nu poate să își ajute copilul. Măcar emoțional dacă nu poate material, și tot este prezent în viața lui atunci când are probleme.
În sufletele copiilor găsim sentimente puternice, găsim vise, dorințe, dureri, tristeți, zâmbete, neputință dar și speranță. Speranța că mâine va fi mai bine ca azi, credința că mâine se poate întâmpla o minune în viața lor, că cineva într-o zi îi va iubi necondiționat, îi va proteja de tot ce poate fi ostil în jurul lor .
Ce așteaptă oare copiii din partea adulților, fie că sunt părinți, profesori, învățători, educatori? Așteaptă să li se dăruiască bunătate, iubire, să fie înțeleși și ajutați atunci când greșesc, când se simt vulnerabili în fața răutăților de tot felul, așteaptă o vorbă bună, un sfat, un zâmbet plin de încredere.
Așteaptă iubire pentru că doar iubirea vindecă, iubirea alină suferința, teama, nedreptatea, iubirea umple golul din suflet, iubirea vindecă răni adânci , iubirea este balsamul de care au nevoie.
Lucrând ca profesor am înțeles mai înainte de toate, că liceenii, copiii au nevoie de această hrană sufletească, au nevoie de iubire mai mult ca oricând, au nevoie să fie ascultați, au nevoie de ajutor să poată alege între bine și rău.
Au nevoie de modele pozitive care să îi ghideze în viață, pentru că existența noastră nu trebuie să fie o țigară fumată la colțul străzii. Viața este una singură, este o treabă seriosă și dacă învățăm corect cum să o trăim, atunci toate se vor așeza în ordine.
Copiii de astăzi vor ajunge oameni maturi, independenți, responsabili, respectabili. Calea cea mai sigură este desigur, o conștiință curată, o muncă serioasă.
Ei, aici intrăm în alt domeniu dureros și anume promovarea trendului că dacă pleci în afară, străinătatea îți oferă instant un paradis verde sau albastru care îți va asigura o viață fericită. Total greșit. Toate au un preț.
Oare copiii noștri sunt dispuși să plătească acest preț care, de cele mai multe ori înseamnă o muncă grea, umilință, sudoare, înstrăinare?
Căci bunăstarea materială se căștigă prin multă muncă, în timp, cu multă răbdare, nu peste noapte, dacă omul este cinstit, și se mai câștigă și datorită faptului că lupți, înveți carte, ai credință în Dumnezeu dar și în propriile forțe.
Adesea le aminteam elevilor mei citatul: ,,Învățați și veți face ce vreți voi, dacă nu, veți face ce vor alții.” Educația este calea prin care poți să câștigi lupta pentru supraviețuire și să birui dușmanul digital, o amenințare directă la normalitatea umanității, dacă nu știi cum și cât să folosești din ea.
România educată se află cu sufletul în prăpastia imbecilității. Statul are grijă de noneducația copiilor dumneavoastră. Și acest lucru este pe deplin conștient prin exemplele pe care le promovează, prin toate mijloacele din mass-media și nu numai.
Întreaga omenire se confruntă cu acest fenomen grav de nonvaloare sau mai bine spus, acest curent de îndobitocire forțată la nivel planetar. O clică de nemernici dezaxați s-au infiltrat în toate domeniile cheie ale societății și au început să facă ravagii iremediabile prin așa zisa reeducare, mai exact scoaterea bunului simț din viață, educație.
Domeniul educației este primul vizat pentru că educația, ce este până la urmă, pepiniera care se presupune că naște valori, locul unde formăm caractere, genii în toate domeniile, însă manipularea nu se poate face cu creiere care gândesc, care au capacitatea să discearnă binele de rău, frumosul de urât, necesarul de inutil.
În opinia lor e bine ca generațiile viitorului să nu mai gândească, să ia totul de-a gata, să fie într-o letargie continuă a conștiinței și a cunoștințelor. E, uite că lucrurile nu stau chiar așa. Din fericire mai sunt oameni care zâmbesc, care sunt vii, luminați la minte și în suflet de harul, mila celui Preaînalt.
Falimentul economic dar și educațional le asigură acestor nebuni o populație supusă, disperată, care este gata să își vândă și sufletul pentru un strop de confort și libertate, care ce credeți , este un drept fundamental dobândit prin naștere, oferit de Dumnezeu și asupra căruia ei se vor a fi stăpâni.
Cum de a ajuns omenirea în această situație? Simplu, au renunțat la educație, la valorile adevărate, la părinți, la pământul și locurile natale, la Dumnezeu. Au renunțat la tot pentru că s-au îmbătat cu mirajul libertinajului occidental. De parcă bunastarea materială reprezintă o garanție a fericirii pe termen nedeterminat. Vânare de vânt.
Dacă mândria este izvorul tuturor răutăților din punct de vedere duhovnicesc, lipsa unei educații de calitate atât din familie cât și din școală, este mama tuturor dezastrelor în plan socio-uman. De ce credeți că se fac războaiele, din lipsa unei conștiințe morale.
Lipsa educației, a bunului simț, indiferența, nepăsarea, nesimțirea, îl face pe omul tânăr sau adult, angajat sau elev, căsătorit sau singur, să doarmă liniștit în neștiință și apoi când se trezește să se întrebe de ce există haos și neîmplinire în propria viață.
De ce? Pentru că omul este neatent la lucrurile într-adevăr valoroase și dă crezare unor neica nimeni care ne-au bagă pe gât minciuni nerușinate. Pentru că acești egoiști, bolnavi de putere și control, ne-au vândut ușor ideologiile lor de doi bani cum ar fi: salvarea planetei dacă purtăm botniță pe figură și nu mai expirăm CO2, consumarea insectelor și a altor spurcăciuni, tolerarea și acceptarea sodomiților ca fiind ceva normal, promovarea închisorii digitale și lista inepțiilor de tot felul poate să continue.
Vă dați seama că toate aceste lucruri sunt promovate mai mult sau mai puțin subtil, adică cu mult tupeu în școli, generațiilor actuale, copiilor noștri și ne mai întrebăm de ce anumite specimene de caractere, rezultat al libertinajului statal, atentează cu cuțitul la viața profesoarei care încearcă să își învețe elevii, matematică. Oare chiar credeți că acest stat obedient va lua măsuri eficiente în stoparea acestor fenomene de violență ? Nicidecum.
Zero interes pentru o reformă care să aibă drept scop protejarea profesorilor de violență sau a elevilor de noncultură. Că de, un popor needucat este ușor de manipulat. Doar nu își doresc ei un popor deștept, trezit din adormire. Și totuși vreau să vă spun că există suflet în oameni. Există sentimente, există dragoste. Și acest lucru înseamnă o flacără care pâlpâie în bezna incertitudinii.
Societatea prezentului în care trăim miroase greu, este afectată de cangrena indolenței, a nepăsării, a comodității și asta are ca drept rezultat părinți iresponsabili, ce cresc copii rebeli, violenți, lipsiți de bun simț, fără reper în viață. Haosul din școli este în primul rând un efect al educației parentale, a neglijenței și lipsei de afecțiune.
Grija pentru copii nu trebuie să fie câte telefoane și tablete, vacanțe și alte mofturi își dorec să primescă ci câtă decență, respect, bun simț există și sădim în ei, câtă responsabilitate, maturitate există în acord cu vârsta pe care o au. Câte lucruri pot face pentru bunăstarea familiei în raport cu vârsta și priceperea pe care o au. Părinții într-adevăr sunt și vor rămâne cel mai elocvent exemplu pentru copii. Ei sunt un etalon viu, sunt un model de viață, pentru că de cele mai multe ori copiii ce văd aceea și fac. Așchia nu sare prea departe de trunchi cu toate că, foarte rar, mai sunt și excepții. Sunt puțini copiii care refuză să practice viciile părinților atunci când devin adulți.
Deci, sălbăticia societății este în primul rând un rezultat al lipsei de educație primară, al celor șapte ani de acasă, lipsa unei morale creștine, a noțiunii de Dumnezeu, lucruri care reprezintă baza principiilor de formare a caracterului unui copil. Pe fondul unei lipse de interes pentru educația din familie, se adaugă grijile sociale, al zilei de mâine, de care statul este direct răspunzător și uite așa se ajunge la un rezultat dezastruos. Educația amenințată la cuțite. Cum să educi copiii abandonați, ai căror părinți au fost nevoiți să plece la cules de sparanghel prin alte țări, au fost abandonați, privați de dragoste și afecțiune. Statul a făcut acest lucru în mod conștient, deliberat tocmai pentru a destabiliza o națiune întreagă. Când familia nu mai este familie, când nu mai este unită, copii nu mai ascultă de părinți și astfel începe destabilizarea ei.
O țară condusă de parveniți și gealați, de vinitici care ne-au modificat manualele de istorie, care au vrut să ne scoată religia din scoli iar muzica, sportul să devină materii opționale, nu va fi niciodată prosperă din niciun punct de vedere. Când ai dușmani la cârmă, nava are aceeași soartă ca și Titanicul. Totuși să nu ne pierdem speranța. Caricatura unui elev din clasa a – IX – a B liceu, ne spune clar că nota de plată până la urmă tot se decontează.
Acești obedienți cu cefe late care s-au făcut stăpâni peste viețile noastre, nu mai oferă manuale gratuite tuturor școlilor indiferent de profil, nu fac și nu votează legi sănătoase în sistemul educațional, din contră, schimbă în fiecare an câte ceva, cum ar fi inexistența vacanței de Paște în programa anului școlar 2023-2024.
Până și pe Hristos vor să ni-l scoată din suflet, din credință, cu multă viclenie, îndrăzneală. Nu știu cum să mai producă încă o generație de monștri, băgându-ne pe gât digitalizarea, îndobitocirea tinerilor de orice vârstă. Intersul este să avem cât mai mulți analfabeți funcționali. Nu citești nu ai cum să știi, nu asculți , nu ai cum să afli. Societatea ideală pentru secolul XXI este una de tip struțo-calo-cămilă.
Ce pretenții să mai avem dacă școala astăzi în România înseamnă, ochii elevilor în telefoane pe sub bancă sau chiar în fața profesorului, înseamnă o vestimentație deșucheată, extravagantă, înseamnă fumat, drogat, tras pe nas prin toalete, vocabular obscen exact cum se vorbește la televizor sau în versurile manelelor și în majoritatea familiilor. Această atitudine nu este benefică, nu aduce nimic bun.
Oare toate aceste lucruri sunt un rezultat al unui progres inconștient sau este doar un obievctiv propus și atins de conducătorii noștri dragi, de cei care s-au perindat pe la conducerea țării și al ministerelor de 30 de ani +, și care au avut grijă să distrugă economia pas cu pas, să gonească românii din țară peste mări și țări în căutarea unui loc de muncă în detrimentul distrugerii familiei și facilitarea invaziei companiilor multinaționale străine care ne-au cumpărat țara pe nimica toată.
Oare ce putea să se întâmple cu o țară condusă de un traficant de oameni, vânzător, trădător, cu o gândire și un sânge de alt neam?
Oare la ce ne-am fi putut aștepta? Ce lucru bun să iasă din partea clasei politice care pute de hoție, avariție, care este turbată de setea banilor și a puterii? Oare se cred nemuritori, se cred Dumnezei? Ce idioți.
Oare ce mai așteptăm, sfârșitul în agonie, o agonie care sună cam așa: lasă că mai merge, mai avem o coajă de pâine. Dar oare pînă când ? Pînă când omul se autodistruge sau renaște. Între alb și negru nu există gri.
Până când dreptatea, pace și armonia divină vor ajunge să facă legea pe acest pământ, să încercăm, din toate puterile noastre social-morale, fiecare acolo unde suntem, să spunem copiilor, elevilor, colegilor noștri despre adevăr, despre normalitate, despre cum trebuie să fie viața, familia și o societate cu principii și valori creștine, sănătoase, despre curajul și dreptul de a spune NU sclaviei impuse cu forța, despre viperele, năpârcile, care scuipă venin din toate lojele împuțite de răutate, frustrare demonică.
Încă puțin și Dumnezeu Cel Atotputernic, Cel Răstignit și Înviat a treia zi din morți, o să răzbune sângele tuturor martirilor, mărturisitorilor din toate timpurile dar mai ales pe aceia, pe care deja i-au aranjat în timpul plandemiei pentru că au spus adevărul. Oare de ce nu credeți că Hristos biruiește fiara?
Cum de ce nu luați în calcul acest aspect atunci când faceți un rău conștient? Dumnezeu cel întreit are ultimul cuvânt de spus: Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul, Cap: 19, V 1-21, spune clar în versetul 20: ,, Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă.’’
Nebunilor, oare de ce nu vă este frică de acest deznodământ? Sunteți cumva nemuritori?
Tot dragostea câștigă acest plan murdar pe care îl jucați de mii de ani. Tot Dumnezeu are ultimul cuvânt de spus așa că, mă întorc din nou la dragostea educată, dragostea pe care trebuie să o sădim în sufletele copiilor, nu tot felul de ideologii sodomite pe care tot le impuneți obraznic prin ministerului educație, ni le băgați pe gât cu așa zisa educație pentru viață, educație sexuală și alte tâmpenii.
Voi aveți grijă de economia țării, de agricultură, de nivelul de trai al românului disperat că nu are ce pune pe masă copiilor, de îmbunătățirea condițiilor precare din scoli și apoi respirați cu conștiința curată, după ce veți face lucruri bune și constructive.
Revin la educația bazată pe dragoste, o dragoste care corectează, îndreaptă, nu te lasă să te pierzi prin mulțimea dezorientată, fără niciun Dumnezeu. Un profesor bun nu mutilează sufletele copiilor, nu le taie aripile, elanul propriului zbor, dar nici nu îi lasă să crească precum niște copaci strâmbi. Sancționarea anormalului, a lucrurilor rele, este absolut imperios, dacă ne pasă de prezent dar mai ales de viitor.
Dragostea este cea mai frumoasă lecție de viață pe care le-o putem oferi copiilor noștri, este educația cea mai importantă dar și cea mai necesară, este hrana preșcolarilor, elevilor, adolescenților.
Dragostea este baza tuturor lucrurilor bune, este tot ce avem nevoie pentru a ne clădi un viitor sigur, prosper, durabil. Tot ce se clădește pe dragoste nu se dărâmă niciodată. Rezistă chiar și dincolo de moarte. Dragostea este totul.
Dragostea este măsura tuturor lucrurilor bune, este baza educației de calitate dar și a unei moralități solide, convingerea că dragostea este ,, calea, adevărul și viața”, este parte din Dumnezeu însuși. Rămîneți în dragsote pentru că dragostea este lumina care ne ajută să vedem adevărul, iar adevărul ne va face liberi.
Despre această dragostea le-am vorbit elevilor mei și i-am îndemnat să și-o însușească, chiar dacă viața are provocările ei.
Un profesor implicat se străduiește să fie lumină pentru elevii săi, se consumă pe el însuși pentru a le lumina calea în viață, prin puterea exemplului și o conduită exemplară, spunându-le că doar munca, cinstea, perseverența, sinceritatea, educația sunt singurele căi de acces care duc spre libertate, prosperitate, pace, armonie, echilibru.
Timpul și copilăria sunt cele mai valoroase lucruri pe care le avem atunci cînd suntem încă oameni mici. Valorificați dragilor aceste daruri pentru că doar o dată-n viață le avem la dispoziție. Timpul este o resursă ireversibilă pe care o puteți folosi în favoarea voastră. Tot ce facem în viață este rezultatul unor alegeri. Depinde de voi ce alegeți. Alegeți binele.
Dragi elevi, până când ne vom revedea, eu vă doresc multă sănătate, minte luminată, cumințenie și respect unii față de alții. Bucurați-vă de lumina Învierii Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre și nu vă temeți. Fiți fii ai luminii și luminați pretutindeni prin bunătate, pace, iubire.
