Cultură Debut Proiecte Stil de viata

Lăsați-mă să cânt!

Încercându-mă în arta cuvintelor, vă voi povesti această experi­ență a proiectului de operetă românească „Lăsați-mă să cânt”, așa cum a început și cât de mult a însemnat dragostea oamenilor care s-au implicat cu tot sufletul și cu toată inima. În toamna anului 2014, luna noiembrie, în cadrul celei a-3-a ediții a „Festivalului de Muzică Clasică la Metrou”, am fost invitată de organizatori, să particip la buna organizare a spectacolului. Provocarea a fost pe măsură, deoarece aveam posibilitatea să fac ceea ce îmi place și anume să îmi aduc contribuția, să interacționez cu publicul, să cunosc oameni și artiști noi, să îmi fac prieteni din domenii diferite.

Zilele festivalului s-au desfășurat într-o armonie clasică, fru­moasă și interesantă în viziunea tuturor, dar mai ales a spectatorilor grăbiți sau curioși, melomani sau critici. Omul este mai presus de soartă (după Enescu), prin rațiune și liber-arbitru, o energie și în același timp materie însuflețită prin cuvânt, capabil să creeze. Așa a început pentru mine proiectul și cunoașterea operetei „Lăsați-mă să cânt”, dintr-o dorință arzătoare și din pronia lui Dumnezeu la doar câteva luni de zile, după evenimentul clasic de la metrou. După un schimb de mulțumiri și aprecieri discuția a generat un subiect cultural, despre tradiția și autenticitatea românească.

Tenorul Alin Stoica mi-a spus că dorește să organizeze un spectacol de operetă românească, o capodoperă a muzicii românești, o bijuterie a tezaurului național, un act cultural plin de patriotism ce a rămas neîm­plinit de aproape două decenii în sufletul marelui om de cultură, artist, regizor lector dr. Daniel Prallea-Blaga. Pe dânsul aveam să îl cunosc ulterior cu ocazia începerii repetițiilor la scenă. La nici două săptămâni de la prima discuție legată de acest proiect, ne-am întâlnit într-una din serile începutului de februarie 2015, în studioul de operă al Universității de Muzică din București. Acolo l-am întâlnit pentru prima dată pe domnul regizor Daniel Prallea-Blaga, un om de o cultură și de o sensibilitate aparte, cu un talent și o intuiție artistică cum rar îți este dat să întâlnești.

Cu demnitate și multă străduință, domnul regizor Daniel, profesor, eseist și poet este un artist care își valorifică talentul și dragostea față de cultură prin toate mijloacele artistice: muzică, teatru și în mod special prin poezie, fiind autor a numeroase publicații. Rezonanța a fost pe măsură. Bucuria de a colabora și de a avea un așa mentor a fost cu siguranță un dar de la Dumnezeu, absolut neîntâm­plător, deoarece cred cu tărie că toate sunt orânduite într-o rezonanță divină. În calitatea de asistent de regie am avut posibilitatea să îmi exercit abilitățile de bun organizator, sarcinile logistice nefiind altceva decât o parte din lucrurile necesare bunei funcționări a proiectului de operetă. Contribuția în formarea unui cor, diversitatea costumelor populare oferite de Asociația Tradiția Românească ─Române să fii bun au ridicat ținuta spectacolului la rang exponențial.

Nimic nu este greu atunci când faci ceea ce îți place și mai ales cu  tot sufletul, când oamenii pe care îi ai alături sunt extraordinari. Pentru toate sunt mulțumitoare. Să contribui la înfrumusețarea vieții și a sufletelor celorlalți, nici măcar un zâmbet adus în locul suferinței nu este întâmplător darămite o așa mobilizare de forțe, pentru care îi mulțumesc divinului din tot sufletul.

Lăsați-mă să cânt

Lăsați-mă să cânt în Țara Mea

Voi toți care îmi stați doar împotrivă,

Să-mi plâng trecutul, tot ce-am avut cândva

Dorul de ROMÂNIA frumoasă și stăpână.

Lăsați-mă să cânt cum știu doar eu

Identitatea sfântă, credința cea străbună,

Să-i mulțumesc acum lui Dumnezeu

Că ne-a ținut uniți în har și-aceeași rugă.

Lăsați-mă să-mi cânt eterna bucurie

Într-un pământ scăldat de binecuvântări,

Căci neamul, tricolorul, limba în veci nu piere

Chiar dacă mugurel a plâns de mii de ori.

Lăsați-mă să-mi cânt identitatea prin folclor

O cronică pentru orchestră, vioară și pian

Balada este sfântă, pe strună de cobzar

Răsună Porumbescu, luceafărul bucovinean.

Lăsați-mi azi credința în ia românească

Originea să-mi caut în fotă și opinci

Să-mi simt identitatea și glia deopotrivă,

Să joc cu bucurie dansul țăranilor de ieri.

Lăsați-mă să cânt și să aduc ofrande

Celor ce au luptat cu-atâta demnitate,

Prin viața lor au scris istorie și fapte

Ca noi să fim bogați în fel și fel de arte.

Ramona Corbu, 21 februarie 2015

Mobilizarea a fost titanică. Au urmat aproximativ 40 de seri de repetiții intensive cu tot ceea ce presupunea realizarea unei operete.Greutatea repetițiilor a fost susținută pe umerii unui singur maestru acompaniator, Mihail Vîrtosu căruia  i s-a adăugat în mod natural, dirijoarea Lăcrămioara Pauliuc, maestră de cor de la prestigiosul Colegiu de Artă Dinu Lipatti, care a împlinit cu prisosință și dăruire, prin talent pedagogic și profe­sio­nalism tot tu­multul nostru tineresc.

În viziunea personală, obiectivă „Lăsați-mă să cânt” a fost și va rămâne nu doar un spectacol emoționant ce a trezit în inimile celor care au fost prezenți la premieră o puternică emoție pentru dragostea de muzică clasică, istorie, țară sau patriotism, a fost o etapă din viață care a însemnat prietenie, familie, comuniune în numele a tot ce este mai fru­mos, în inima și simțămintele unui om sensibil, puternic deopotrivă.

Așa a început mobilizarea unor oameni entuziaști, cu inimi mari, însetate de muzică, de scenă și de a transmite ceea ce strămoșii noștri ne-au lăsat, tezaur autentic de cultură. Și acum îmi aduc aminte cu emoție nenumăratele seri în care ne adunam la Conservatorul bucureștean pentru repetiții, fie în sălile de clasă ale instituției, fie la Studioul de Operă al Universității. Am pornit la drum cu mult entuziasm și mai ales cu credință, chiar dacă a fost greu, oamenii potriviți au răspuns pozitiv și într-un timp relativ scurt am mobilizat prieteni și oameni dragi mie pe care am avut ocazia să îi cunosc și în alte circumstanțe, înțelegând proiectul au participat necondiționat. Sunt multe de spus despre fiecare în parte, dar mă voi limita la esențial.

Soprana Tania Ionescu, prietena mea dragă de naționalitate bulgară, acum o româncă autentică, fostă solistă a Operei din Constanța, soprana Elena Grigoruță, absolventă a Școlii de Artă din București, secția canto muzică clasică, Andrei Octavian Feraru, doctor veterinar, dar pasionat și iubitor de muzică, student și el al Școlii de Artă din București, secția canto, în prezent toți fiind soliști în Corala Brânco­venilor, Catedrala Sfântul Mare Prooroc Ilie Tezviteanul – Parohia „Înăl­țarea Sfintei Cruci”, sector 3 București, cor dirijat de foarte mulți ani de către doamna Veronica Vizi, solist instrumental la Teatrul Național de Operetă și Muzical „Ion Dacian”. În acest cor și eu am avut onoarea să cresc muzical, să leg aceste prie­tenii și să fac ceea ce îmi place, adică să îl slujesc pe Dumnezeu prin armonia muzicii și a rugăciunii. Pentru toate aceste oportunități și mai ales pentru dragoste îi mulțumesc minunatei doamne Veronica Vizi. Așa a început toată activitatea proiectului, printr-o mobilizare de forțe la maxim prin lucrarea lui Dumnezeu și prin străduința sufletelor pline de râvnă și dragoste pentru muzică, având în vedere întregirea corului într-un timp foarte scurt.

În afară de copiii Teodor Gheorghe, Cosmin Gabriel Matei, Mihai Alexandru Arsene, Rafaela Fernandez, Karina Fernandez, Sofia și Maria Baban care au avut o importanță notabilă în spectacol, Alin Stoica, Ștefan Voicu, Cătălina Florea, Diana Gheorghe, Ramona Păun, Andrei Manea, Alexandru Constantin, Andrei Găină, Daniela Bucșan, Adrian Rădulescu, Mihai Pârâianu, Melania Gheorghe, Raluca Stavriu, Rafael Romanescu, Jonathan Alexandru, Mădălina Radu, James Butila, Sami Colpoș, Amalia Uruc, Cristina Maria Radu, Andrei Predescu, Ștefan Mihalache, Ionuț Davidescu, Alice Dranganagiu, Nicolae Gheor­ghiță, Maria Elisa Ghizelea, Gabriela Ieșan, Marius Stoica, Diana Dobîndă, Costea Ștefan Marcu, Marian Alexandru Pîslaru, Eduard Ilie, Bianca Gîrlă sunt absolvenți ai Univer­si­tății de Muzică din București sau a unei alte forme muzicale de învăță­mânt sau pur și simplu pasionați și dedi­cați acestei arte. Artiștii s-au dedicat în întregime proiectului „Lăsați-mă să cânt”, toate legându-se parcă într-o continuă lucrare nevăzută, dar concretizată printr-un succes fenomenal, cu aplauze la scenă deschisă, și cu sala plină până la ultimul etaj, la premiera din data de 5 aprilie 2015.

Nu a fost ușor, dar nici imposibil. Recomandările veneau imediat ce întrebam vreun prieten dacă cunoaște sau știe pe cineva care vrea să ni se alăture. În acest fel mi-au răspuns solicitării culturale studenții de la teologie Ștefan Mihalache, Andrei Predescu, Ionuț Davidescu, Nicolae Gheorghiță și Marian Alexandru Pîslaru, membru în Corala „Sfânta Elena” din București. Acești oameni minunați mi-au devenit prieteni deoarece alături de ei am trăit sentimente și emoții greu de explicat, repetițiile fiind momente pline de bucurie, străduință, uneori amuzament, dar și multă sudoare, seriozitate, tensiune.

Aceste repetiții s-au derulat sub atenția și îndrumarea minuțioasă a regizorului Daniel Prallea-Blaga și a managerului de proiect, tenorul Alin Stoica. După cum o să reiasă din distribuție, rolurile principale au fost interpretate de tineri deosebit de talentați, care astăzi cântă pe scene naționale sau internaționale, cum ar fi tenorul Alin Stoica, soprana Ramona Păun, baritonul Alexandru Ștefan Constantin (care abordează dintotdeauna toate genurile muzicale de la clasic la jazz, de la folclor la muzică ușoară, de asemenea fiind și un foarte bun actor), Amalia Uruc, cântăreață de muzică ușoară și clasică. O contribuție deosebită la realizarea acestei operete a avut-o și omul de muzică, dirijor, tenor și membru al corului Academic Radio și al Coralei Patriarhiei Române, dirijor al coralei Protopopiatul Oltenița, Ștefan Voicu, de asemeni foarte talentat și în actorie, talent pe care i l-am apreciat încă de la primele repetiții deoarece eu l-am cunoscut ca muzi­cian, nu ca actor, iar spre surprinderea mea m-am bucurat enorm că îi mai pot aprecia și alt talent, în operetă având de interpretat rolul domnului Hans, precum și dirijarea incipientă a corului „Crai Nou”.

Vă mărturisesc sincer că poate în acele momente de freamăt și emoție specifică oricărui spectacol, când fiecare se gândea cum să își reprezinte mai bine personajul, și anume cât se poate de bine, să își însu­șească responsabilitatea actului cultural și al mesajului sufletesc, au­tentic, specific românului, cu siguranță nu am conștientizat atunci sacralitatea acestei minunate operete și cât de importantă a fost, este și o să fie atâta timp cât există apreciere pentru tot ceea ce reprezintă valoare națională.

Toate repetițiile s-au desfășurat sub supravegherea atent minuțioasă a domnului regizor, lector universitar, dr. Daniel Prallea-Blaga, un om deosebit cu o experiență și o cultură greu de egalat, un patriot iubitor de tradiție și valoare, dispus oricând să închine artei tot ce are mai de preț. Dispus să facă sacrificii pentru vlăstarele tinere, acordă impor­tanța cuvenită lucrurilor ce rămân în istorie și în conștiința fiecăruia în parte, doar să trăim într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai armo­nioasă. Acestui om și în egală măsură prieten minunat îi mulțumesc pentru răbdare și pricepere. Cu multă înțelepciune și maturitate a reușit  să gestioneze toate situațiile neprevăzute, spontane sau de tensiune într-un context absolut dedicat, voluntar, diversificat. Prin trăsăturile de caracter pe care le posedă: bunătate, creativi­tate, blândețe, autocontrol, conștiinciozitate, entuziasm, genero­zi­tate, a gestionat  temperamente și personalități diferite, practic  o familie nu­meroasă, diversificată așa cum a fost a noastră, «familia LSC». Opereta a fost o adevărată – provocare încă de la început și mi‑am dat seama cât de mult contează să îți dorești ceva din tot sufletul, să crezi în visul tău, să îți fixezi un obiectiv și să îl îndeplinești în mărinimia inimii și a seriozității.

Talentul actoricesc a revenit în egală măsură tuturor, dar cu un plus de amuzament nativ s-a remarcat tânărul artist absolvent de con­ser­vator Constantin Alexandru în rolul lui Nastasi, concurând la același pol cu talentul gazetarului Martin interpretat de Mihai Pârâianu, rolul potrivindu-i-se perfect, ca o mănușă. O bucurie aparte a spectacolului, inedită, a fost prezența copiilor, Teodor Gheorghe, Mihai Alexandru Arsene, Rafaela și Karina Fer­nan­dez, Sofia și Maria Baban, Cosmin Gabriel Matei, idee ce a aparținut dom­nului regizor Daniel Prallea-Blaga ca un simbol al speranței, al unui viitor optimist, „Crai Nou” răsărit pe bolta românității. Nota de origi­nalitate regizorală a fost și momentul frângerii pâinii de către „Crăi­șorul Mugurel”, atunci când, îngenunchiați pe scenă am rostit împreună (artiști și spectatori) rugăciunea domnească Tatăl Nostru.

Acel moment a fost de o sensibilitate și de o trăire pe care nu v-o pot explica în cuvinte. Îmi amintesc doar un fior care mi-a străbătut întreaga ființă și lacrimile care mi-au inundat ochii în lumina reflec­toarelor. Era primul spectacol în care am trăit și am jucat acest concept regizoral, acțiunea și personajul „Crăișorului” nefiind specificate nicăieri în libretul original.

În acel moment mi-am simțit propriul „Eu” identificându-se cu patria mea România, popor sfânt, pregătit să-și frângă trupul urcând golgota suferinței ca mai apoi să și-l întregească prin înviere. La finalul operetei, înfășurarea tuturor artiștilor de pe scenă cu un lung metraj de tricolor național, de către copii și „Crăișorul Mugurel”, a însemnat de fapt trasarea granițelor străbune, a simbolizat România unită la propriu și la figurat, așa cum a fost încă de la începuturile is­toriei ei.

Credința și unitatea sunt rădăcinile statorniciei, iar opereta a însu­mat ansamblul cunoștințelor și capacitatea umană de a studia și de a transmite propria identitate generațiilor viitoare. Într-un cuvânt, cultura constă în limbă, idei, credințe, obiceiuri, instrumente, tehnologii, lucrări de artă, ritualuri, ceremonii și simboluri. Atitudinile, valorile, idealurile sunt în mare măsură influențate de cultură, iar noi am îmbrăcat prin opereta „Lăsați-mă să cânt” haina luminoasă a culturii poporului român.

Distribuția întregului spectacol vorbește de la sine deoarece fiecare membru a avut o importanță monumentală fără de care opereta nu s-ar fi realizat. Pe toți îi iubesc în egală măsură, îi apreciez și le mulțumesc pentru tot ce au dăruit. Sala a fost plină până la refuz la toate spectacolele, iar impresiile au rămas de neuitat în sufletele spectatorilor, s-au materializat în nu­meroase comentarii atât în mediul online cât și în particular, gânduri, impresii pe care am reușit să le tipăresc în cartea spectacolului: Lăsați-mă să cânt – Legenda unei Operete – In memoriam Viorel Cosma – Opus Regizoral de Teatru Liric pe suport DVD, autori Ramona Corbu/Daniel Prallea-Blaga.

Acești artiști minunați s-au dedicat necondiționat timp de șapte luni, trup și suflet, înțelegând acest act cultural, importanța acestei operete – o pagină dintr-un tezaur muzical inestimabil. Având modele de cultură și educație în acest sens, și-au demon­strat candoarea în spirit vertical, unde adevăratele valori și credințe: adevăr, dreptate, frumusețe, noblețe nu și-au pierdut sensul. Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată oare ce ne-am fi făcut sau cum ar fi arătat istoria culturii românești fără Eminescu, Enescu, Porum­bescu, Brâncuși, Sadoveanu, Blaga, Caragiale, modele culturale, artistice care au lăsat acestui neam o identitate clară. Îmi arunc o privire la popoarele vecine fără însă să nominalizez pe cineva anume și vă mărturisesc că nicăieri nu am găsit atâta bogăție ca în țara noastră, atât din punct de vedere al resurselor geografice, naturale, cât mai ales al geniului uman și al potențialului pe care îl avem. Marele nostru muzician, compozitor Ciprian Porumbescu, ne-a lăsat următorul model de gândire:

„Dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat și-l studiez și acum cu multă diligență acesta este însuși poporul român!”.

Aceleași sentimente de bucurie și spiritualitate românească afir­mate cu temeritate de pe vremea când Brașovul era inclus administrativ în imperiul cezaro-crăiesc, le-am simțit și în 2015, în zilele de 5 și 8 aprilie, când a avut loc premiera operetei „Lăsați-mă să cânt” în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, într-o rezonanță ce a trezit în sufletele auditoriului dorul pentru muzica lui Ciprian Porum­bescu și odată cu ea freamătul pentru tot ce are românul mai scump: Țară, Identitate, Credință și Muzică autohtonă, de data aceasta într-un context european. Printre invitații speciali care ne-au onorat cu prezența a fost însuși maestrul muzicolog, lexicograf și critic muzical român Viorel Cosma, fiind cel mai în măsură să aprecieze opereta de-a lungul atâtor decenii, în calitate de libretist, mărturisindu-ne cu emoție și în același timp cu multă bucurie:

„Au trecut peste 60 de ani de când Gherase Dendrino, Liliana Delescu, Erastia Sever și cu mine am luat hotărârea să-l evocăm pe Ciprian Porumbescu, care împlinea în ziua de 2 octombrie 1953 un secol de la nașterea Sa, într-o lucrare lirico-dramatică preluându‑i titlul unei admirabile piese vocale «Lăsați-mă să cânt». Teatrul de Stat de Operetă din București luase ființă cu numai trei ani înainte în 1950 și abia aștepta creații româ­nești originale. Entuziasmul tenorului Ion Dacian care se și vedea în Ciprian Porumbescu și Virginica Romanovschi care se bucura de cupletele comice ale Suzănicăi au cântărit decisiv în apro­barea imediată a Consiliului Artistic al Operetei lui Gherase Dendrino. Două sute de spectacole cu casa închisă în primii trei ani de la premieră. Dacian, când mă vedea pe sălile teatrului, mă oprea și‑mi fredona:

«Lăsați-mă să cânt în pace că doar atât am și eu, Pe cât aveți tot ce vă place, lăsați-mi mie cântul meu…»

Iar eu zâmbind, bineînțeles cu subînțeles, îi răspun­deam:

Sărmane lăutar pribeag… Era Aria pe care o repeta de câte două, trei ori pe seară la cererea entuziasmată a publicului care aplauda în picioare”.

Viorel Cosma

Ne închipuim că publicul de atunci dintr-un regim totalitar între­vedea în această operetă un strigăt de libertate, ca într-o parabolă cu trimitere directă la contextul socio-politic din acele vremuri. Familia „LSC” a fost și va rămâne specială pentru fiecare în parte, pentru că aici s-au legat prietenii, s-au deschis perspective profesionale, s-au născut vise și proiecte pe care le-am împlinit și încă le mai îm­pli­nim. Această diversificată familie a scris la rândul ei o pagină din istoria operetei românești, și a onorat cu demnitate, originalitate și cinste parti­tura muzicală și dragostea față de înaintașii noștri, Ciprian Porumbescu, Gherase Dendrino și Viorel Cosma. Opereta își scrie în continuare istoria, manifestând caracte­risticile unui fenomen național și tocmai de aceea am înțeles să cuprindem pagini din trecutul operetei „Lăsați-mă să cânt” cu minunații artiști pe care îi omagiem.

Atunci ca și acum opereta a fost jucată cu mult interes și dăruire pentru că în esență, subiectul ei este unul cu puternice semnificații națio­nale, reprezintă identitatea noastră folclorică, artistică raportându‑ne la marele compozitor Ciprian Porumbescu. Începuturile proiectului muzical de operetă a însemnat pentru cei care au participat adevărate perspective profesional-umane, orizonturi noi și alte oportunități. Mulți dintre ei și-au redescoperit vocația sau pur și simplu a fost un start plin de entuziasm, un puternic impuls pentru ce vor face mai departe în profesie. Opereta a fost mai mult decât un spectacol jucat din tot sufletul și cu toată inima, a fost o revelație a frumuseții și a bucuriei care:

„A INTRAT ÎN SUITA PREMIERELOR DE LEGENDĂ”.

Nimeni nu o să uite acest act cultural, deoarece ne-a marcat într‑un mod atât de plăcut. Datorită operetei și a mediului de interacțiune, de lucru în echipă cu oameni minunați pot spune că ne-am îmbogățit sufle­tește, ne-am maturizat profesional. Această experiență artistică mi-a deschis orizontul și vocația de a scrie pentru a publica și a împărtăși stări, evenimente, de data aceasta nu unui public spectator, ci unui public cititor, cu mult mai larg. Muzica a deschis inimile tuturor celor implicați, iar pentru mulți dintre ei a însemnat o apropiere fie de operă sau operetă, fie de regia de teatru sau de alte activități artistice.

După cum era și firesc, majoritatea și-au finalizat studiile muzi­cale de specialitate și acum sunt soliști de muzică clasică în instituții prestigioase, profesori, sau activează în diferite coruri, implicându-se în continuare în diferite proiecte. Povestind despre ce a fost, cu siguranță ni se va derula din nou în fața sufletului aceeași operetă frumoasă cu emoție și freamăt, cu bucurie și dragoste, având speranța și entuziasmul că într-o zi Bunul Dumnezeu ne va ajuta să jucăm din nou opereta „Lăsați-mă să cânt”. Premiera noastră, am aflat de la maestrul Viorel Cosma, că a fost cea de-a 20 montare, Domnia sa urcându-se pe scenă, a luat cuvântul atât la început cât și la final de spec­tacol, fotografiindu-se cu tinerii artiști. Spectacolul s-a jucat de trei ori cu sala plină. Poate că distribuțiile și locațiile nu vor mai fi aceleași, dar suntem convinși că mesajul pe care îl va transmite o să trezească în sufletele auditorului sentimente puternice de patriotism, dragoste și dor după frumos și românitate. Întrevedem chiar și peste 100 de ani că acest titlu, „Lăsați-mă să cânt” este și va rămâne cea mai faimoasă operetă românească.

Înregistrarea video a spectacolului de operetă din data de 5 Aprile 2015, sala studioului de operă al Universității Naționale de Muzică din București: ,,Lăsați-mă să cânt – episod din viața marelui compozitor Ciprian Porumbescu/ Muzica: Gherase Dendrino, libret Liliana Delescu, Erastia Sever și Viorel Cosma.

Lăsați-mă să cânt – Gherase Dendrino (Premiera 05.04.2015) – YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *