După cum știm, limba română, unică și melodioasă are foarte multe proverbe și zicători printre care și celebra expresie:
,,La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.
Sunt convinsă că nu doar ați auzit această expresie, ba mai mult, ați și simțit pe propria piele greutatea proverbului. Și unde oare să se potrivească mănușă această expresie decât în raportul dintre angajat și angajator.
De altfel, știm prea bine cum stau lucrurile în colonia noastră dragă, unde aproape totul este dirijat la comanda unor parveniți, evident în interesul țărilor străine și nu al cetățenilor români. Însă vă propun să ne întoarcem la raportul dintre angajat și angajator, să aterizăm în ferma aviației din România.
Indiferent ce formă de conducere are o companie, înainte ca angajatul să ajungă față în față cu Big Boss-ul sau mai nou CO-ul, se izbește de iceberg-ul pământului, și anume, departamentul așa ziselor – resurse umane, sau mai actual inumane.
Acest departament are o influență aproape egală cu cea a unui regim politic care poate fi autoritar, totalitar și așa mai departe. Cred că s-a înțeles aluzia, care, din nefericire este mai mult decât adevărată.
Majoritatea dintre dumneavoastră ați trecut deja prin această experiență, în special la noi în țară, având de-aface cu minunații noștri angajatori. Nu spun că în străinătate totul este roz însă ceea ce face diferența este educația și bunul simț, conștiința lucrului bine făcut sau a cuvântului dat.
Vă pot da multe exemple dar o să mă refer strict la aviație, pentru că este visul în care am crezut cu tărie și de la care, nu m-am așteptat să întâlnesc oameni incompetenți, care nu își fac treaba cu responsabilitate.
Nu am crezut că și în acest domeniu , atât de special, există oameni fără scrupule, în mod conștient rău intenționați. Că există o caracatiță atât de coruptă, murdară.
De-a lungul timpului am participat la nenumărate interviuri în țară dar și în străinătate unde concurența și standardele sunt extrem de ridicate, competiția deasemeni. Este firesc să fie așa.
Avionul nu este o căruță, iar însoțitorul de bord nicidecum un om aterizat cu tava în mână printre rânduri, așa cum mulți ipocriți consideră. Pentru ei trebuie să spun că, un însoțitor de bord are de învățat și însușit cunoștințe, manuale de sute de pagini, proceduri și legislații în vigoare, teste și examene peste examene. Aviația nu înseamnă doar: Coffee or Tea?
Aviația presupune oameni bine instruiți din toate punctele de vedere chiar dacă lucrurile au luat-o razna și în acest domeniu.
În România, companiile de zbor sunt precum o caleașcă trasă de hiene care încotro poate, doar să le fie unora bine iar restul, chiar nu mai contează. Important este pe cine cunoști, decât ceea ce poți sau ești.
Dacă ai ghinionul să nimerești în ferma angajatorilor români , ai toate șansele să te transformi într-o amenințare sau un potențial rival, candidat la existență. Ce să vă mai spus despre alte discriminări legate de injectarea împoriva carcalacului . Cred că anagajatorii români au fost printre primii care s-au grăbit să implementeze condiția injectării, condiție esențială în a dobândi sau a-ți păstra locul de muncă.
Din punctul meu de vedere un șantaj mizerabil cu efecte adverese iremediabile.
În urmă cu aproape cinci ani de zile, când aripile mele erau deja contaminate de visul zborului și făcuse-m cunoștință cu sistemul româno-unguresc mi-am propus ca niciodată să nu mai încerc a căuta de lucru acasă, adică în țara mea, în acest domeniu. Și totuși mi-am călcat pe inimă și am încercat.
Dezamăgirea a fost pe măsură. O vară, un sezon pierdut din cauza unor oameni neserioși, frustrați, înconjurați de prostie, neputință, neștiință. Nu era suficientă greutatea acestei profesii, trebuia să mai existe și aceste inconveniente.
Aviața este un domeniu fascinant care necesită și foarte multe sacrificii personale, familiale. Când aproape tot timpul ești pregătit cu o aripă să zbori și cu alta să aterizezi, orice însoțitor de bord își dorește să lucreze cât mai aproape de familie, de cei dragi.
Însă acestă dorință se izbește de o realitate cruntă. Lipsa unui salariu decent, a unui mediu plăcut, transparent, a oamenilor de calitate, lucruri care te determină să îți iei zborul peste hotare și să cauți acolo ce nu ai găsit în țara ta. Nu este de condamnat.
De aceea foarte mulți aviatori preferă să lucreze în străinătate. În primul rând sunt motivați financiar dar și uman. De ce uman?
Pentru că cei care gestionează procesul de recrutare știu să ofere respect resursei umane, fiind conștienți că de fiecare angajat în parte, depinde financiarul companiei.
Calitatea resursei umane crește cifra de afaceri, aduce succes, stabilitate, o reputație bună iar compania funcționează în parametrii normali.
Resursa umană competentă pulsează bani în companie prin munca și efortul depus, prin starea de bine, a confortului emoțional dar și siguranța, profesionalismul pe care îl transmite pasagerilor.
Personalul departamentului de resurse umane are menirea să gestioneze corect aceste raporturi dintre angajat și angajator, fără orgolii sau alte vanități prostești la care românii se pricep cel mai bine.
O firmă condusă de rubedenii , conexiuni, afinități, prietenii de tot felul riscă să sfârșească în a câștiga o reputație negativă. Dacă fiecare taie și spânzură în numele propriilor orgolii și ambiții totul se cam duce de râpă.
În secolul vitezei, șefii noștri nu au timp să răspundă sau să trimită emailuri, să informeze angajații la timp despre deciziile care au fost luate și care, îi va afecta sau nu pe termen scurt sau lung.
Din păcate aviația în România lasă de dorit și confirm acest lucru cu durere în suflet pentru că îmi iubesc țara, îmi iubesc eroii, pământul, familia, rădacinile.
Îmi pare rău că în propria țară, nu avem loc să muncim, să trăim, nu avem șanse egale, reale de a ne exercita profesia, tocmai din cauza acestui cancer generalizat până în măduva conștiinței umane, numit corupție, influență, prostie, ipocrizie.
Cunoscând aceste lucruri, nu de ieri sau de azi, am nesocotit prejudecata și am optat pentru o companie româneacă, chiar dacă am avut rețineri.
La pomul lăudat m-am dus cu sacul și am cules poamele ostilității, al lipsei de respect și comunicare, al indolenței și imaturității acestui departament de așa zisă recrutare. Ce fel de așteptări poți avea de la niște mimoze, când întreaga lume este condusă de o mână de bogați schizofrenici, care au resetat întreaga omenire.
Mai este cazul să vorbim despre resursele umane când prioritatea numărul unu este grija de a nu veni cineva care să ne ia locul, banii sau funcția de parcă ultimul venit este primul rămas.
Oare mai există vreo șansă într-o țară așa coruptă, în care relațiile preferințiale, recomandările, culorile politice, au făcut și fac legea în continuare?
Indiferent de domeniu, gestionarea este făcută în detrimentul firescului. Direcția este una sclavagistă fără a avea dreptul la replică, iar dacă îndrăznești să te exprimi, repercursiunile nu vor întârzia să apară .
Sau te-ai gândit pentru o secundă că poate exista feed-back fără repercursiuni ? Imposibil în România…..
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul și nici la firmele românești cu călcâiele înainte. Foarte adevărat. De ce?
Pentru că dezamăgirea este pe măsură, pentru că până la șefi te mănâncă subalternii, până la CO te împachetează resursele inumane. Te împachetează după cum te știe, după cum te simpatizează sau nu, încă de la început.
Primul și marele test la anumite companii constă în întrebarea, Tell me about yourself după care în cinci minute, dacă nu le convine de tine îți spune, la revedere. Dacă ai prea multă experiență, sau își dau seama că ești o persoană care știe cum stau lucrurile în acest job, o persoana care nu va accepta să fie nedreptățită, clar reprezinți o amenințare iar dacă nu prea ai experiență și mai ești și neștiutor iar este o problemă. Cum credeți că procedează în acest caz. Simplu. Caută naivi tineri care știu sigur că se vor supune ca niște scalvi, fără drepturi doar cu obligații.
Pentru ei nu contrează că ai depus un efort financiar, emoțional în a susține acest interviu. Nu contează că te deplasezi de la sute de km sau din altă țară. Totul se năruie în cinci minute . Atât durează anumite interviuri în fața angajatorilor români sau din vecinătate care, s-au făcut stăpâni pe țărișoara noastră, numai bună de exploatat, de stors toate resursele.
Efectiv nu ți se dă șansa de a parcurge, cum este și normal, firesc, toate probele unui interviu serios, până aproape de final, când ei pot decide cine merită să meargă mai departe .
Când totul este o bătaie de joc, realizezi în mâinile cui este șansa ta de angajare și longevitatea în companie. Dacă nu reușești să intri în grațiile lor îți poți lua adio de la contract sau, te poți instala confortabil la sol în ideea în care, te vor chema la zbor în anul 1900, toamna.
Încă de la început, aventura românească am inaugurat-o cu stângul. Lipsa de orgnizare, comportamentul, atitidinea generală față de angajați, învârtitul în jurul cozii și roata reinventată, mi-au lasat un gust amar.
Chiar dacă sunt genul de persoană care duce mult, merge până în pânzele albe să își îndeplinească un obiectiv, indiferent dacă plouă cu meteoriți sau cine știe ce alt cataclism se mai întâmplă prin jur, nu pot să tolerez haosul, nesimțirea, chiar dacă sunt conștientă că îmi dau singură foc la valiză, neputând fi nor spulberat de vânt.
Îmi este greu să cred că în România, va exista cândva o companie decentă, care să știe să își respecte angajații, să ofere salarii decente, să ofere o comunicare eficientă și în timp util pentru binele tuturor, în așa fel încât să își respecte promisiunile făcute, prin semnarea unui contract.
Vorbeam într-un articol anterior despre CRM, Crew Resurse Mangement și despre cât de importat este să fie făcut de către oameni responsabili, oameni care sunt dedicați, implicați în a preveni sau reduce eșecul nereușitelor de orice natură .
Aviația este un domeniu deosebit, drept urmare are nevoie de profesionalismul unor oameni deosebiți, are nevoie de caractere educate, cu ajutorul cărora să combată impertinența unui sistem indolent.
Experiența acumulată în afara României îmi certifică dreptul de a face o comparație fără să generalizez, spunând că la noi situația este hipoxică.
Nicăieri în lumea aceasta, câinii nu umblă cu covrigii înșirați pe coadă, însă companiile românești încă nu au învățat cum să își respecte aviatorii.
Este o realitate tristă a acestui sistem, iar feed-back-ul dacă nu este exprimat la timp, rămâne blocat undeva în suflet iar problemele nu se vor rezolva niciodată. În momentul de față acest feed-back, este o sabie cu două tăișuri. Ori îți atragi disprețul, ignoranța anagajatorului ori o concediere rapidă. De ce ?
Pentru că oamenii când ajung într-o funcție de conducere nu suportă să le spui că ceva nu merge bine sau că trebuie să îmbunătățească CRM-ul, sau și mai rău, să le dai o sugestie.
Doar ei știu ce este cel mai bine de făcut pentru tine fără să țină cont și de altă opinie. Culmea în acest domeniu s-au schimbat lucruri, tocmai în urma unor evenimente neplacute care s-au produs tocmai din lipsa de feed-back. Iar dacă ai curaj să îl oferi, în cel mai fericit caz, te alegi cu antipatii.
Factorul uman a contat și o să conteze chiar dacă omenirea se află în plin război cu normalitatea și cu valorile care într-adevăr merită un sacrificiu.
Din păcate în cei doi ani de plandemie, lumea a rămas tot în răutate și egoism. Nu a înțeles că doar bunătatea, adevărul ,iubirea, unitatea mai poate schimba lumea în bine. Totul pleacă de la educație, morală, conștiință de sine și de Dumnezeu.
Așadar, la ,,Pomul lăudat să nu mergeți cu sacul”. Analizați situația și decideți cu inima, demnitatea. Suntem prea săraci să tolerăm caractere ieftine.
Meseria de însoțitor de bord, practicată în Românie rămâne doar un vis frumos pe care doar unii îl pot accesa cu mari intervenții și sacrificii, compromisuri. Rămâne un loc de muncă greu accesibil oamenilor fără recomandări , oamenilor sinceri cu adevărul și normalitatea. Momentan, pomul dorit nu umple sacul celor mai harnici, competenți, aspiranți. Pentru oameni ca ei nu există loc. Doar un deranj.
Până când mărăcinii, buruienile, ramificațiile răului nu vor fi scoase din rădăcină, din jurul pistei de decolare, niciun însoțitor competent nu își va putea lua zborul cu toată încrederea într-o companie care nu oferă siguranța unui zbor de cursă lungă.
