Am decis să scriu acest articol deoarece fenomenul a devenit alarmant și nociv pentru societate și se manifestă cu o vulgaritate excesivă la toate categoriile de vârstă. Nu există loc în care să merg sau instituție de prestigiu, chipurile, în care să nu văd oameni mânjiți, care mai de care mai grotesc, mai țipător, o jignire la adresa privitorilor fără precedent. De cele mai multe ori am impresia că sunt într-un film horror. Și constat că chiar așa este.
Ce se întâmplă cu această societate? A luat-o de tot razna. S-a lepădat societatea definitiv și irevocabil de normalitate, bun simț, rușine? Se pare că da. Goana după senzațional, după extreme sau alt gen de frustrări, neîmpliniri face din oameni o bătaie de joc a diavolului, pentru că de, răcnește ca un leu , căutând pe cine să înghită.
O societate debusolată, cu fericirea condiționată de a avea cât mai mult și cât mai bine, materie și material îl face pe om să își uite măsura, cuviința dar mai ales să uite de comunicarea cu Dumnezeu. Omul face ce vrea, când vrea, fără să îi mai pese de exemplul pe care îl dă celor din jur sau ce fel de repercusiuni pot avea faptele sale. Ce se întâmpla cu acești oameni , care cândva erau cuminți , așezați, decenți? Dintr-o dată apar niște răzvrătiți mânjiți din cap până-n picioare cu fel și fel de tușuri și simboluri . Grotesc.
Vă spun sincer îmi provoacă greață. Când eram copil credeam că doar pușcăriașii sau bețivii își fac tatuaje după aceste semne fiind ușor de recunoscut. Acum aproape o societate întreagă aderă la un astfel de obicei primitiv , care vrea să arate, nici ei nu știu exact …majoritatea imitând pe alții care recurg la a-și tatua corpul din ambiție. De parcă nu ar fi o creație completă făcută de creator.
Spiritul de turmă funcționează și în această nebunie … Tatuatul își gâdilă orgoliul, statutul sau frustrările iar cel care le face, evident buzunarul. Nu contează cât costă sau ce durere și riscuri implică cât contează să fim în rând cu turma. O turmă însetată de a ieși în evidență măcar cu ceva, care din păcate nu înseamnă nimic bun.
Oare toți cei care decid să se tatueze cunosc istoria și simbolistica acestui trend malefic? Unii da, aleg tocmai pentru că prin acest fapt își pot arăta ateismul sau iadul căruia i se închina sau lupta lor împotriva creatorului iar alții, după cum spuneam din inconștiență, prostie sau spirit de turmă. Desenul pe pânză, lemn, sticlă sau orice alt material este o artă dar cel pe pielea unui corp uman este o blasfemie împotriva templului duhului sfânt, căci trupul creat de Dumnezeu este locul unde locuiește sufletul, duhul, energia divină. Un corp tatuat indiferent de cât % este ceva ștanțat cu o energie care face rău atât în interior cât și celor care privesc. În Vechiul Testament se spune că „pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături să nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”.
Deci neascultarea vine din tupeu , din mândrie. Istoria acestui fenomen ne spune despre popoarele primitive că foloseau tatuajul în timpul ritualurilor de trecere din această viață deoarece credeau că îi protejează de forţele malefice. Aiurea. Tot istoria spune că cei care au inventat aceste practici au fost egiptenii iar grecii au învățat de la persani iar romanii de la greci. Bunica avea o vorbă: răul se propagă cu viteza luminii dar binele nu trece nici hotarul. Cam așa stau lucrurile.
Scriitorii romani precum Vergilius, Seneca şi Galenus notau că mulţi sclavi şi criminali erau tatuaţi. O inscripţie din Efes stă mărturie că în timpul Imperiului roman timpuriu toţi sclavii exportaţi erau inscripţionaţi cu „taxe plătite”. În timpul împăratului roman Constantin erau în continuare însemnaţi condamnaţii, soldaţii şi gladiatorii.
Vikingii aveau şi ei tatuaje pe piele. Pe la 1100, arabul Ibn Fadlan îi descria pe aceştia ca fiind primitivi, murdari şi cu trupurile vopsite. La fel şi în Franţa, unde, în secolul XVIII, mulţi dintre navigatorii care se întorceau din larg aveau desenate pe piele flori, inimi, sirene, vapoare, şerpi sau diferite nume. Riscurile pentru sănătate ale tatuajului nu au rămas necunoscute.
În 1861, medicul militar Maurice Berchon a publicat un studiu în urma căruia desenul pe piele a fost considerat periculos şi, pentru o vreme, a fost scos în afara legii. Pentru creștinii ortodocși acest obicei este unul bărbar. În 1915, când Cortez şi conchistadorii săi au atins coastele Mexicului, au fost terifiaţi nu numai de faptul că băştinaţii îl idolatrizau pe diavol, dar îşi imprimau pe piele imaginea lui. Între 1600 și 1940 marinarii își desenau pe piele pui sau porci crezând că îi protejează de înec. O gândire incorectă.
Spaniolii, care până atunci nu auziseră de tatuaje, au considerat acest obicei o lucrare a Satanei. În America de Nord, practica tatuajului era răspândită printre americanii nativi. La bărbaţi era un indiciu al statusului social, iar la femei un însemn al faptului că erau căsătorite şi aparţineau unui anumit grup. Deci omul a căutat să își justifice placerea de a face ce vrea cum i-a convenit mai bine.
O nebunie care se propagă astăzi la toate categoriile sociale. Și golea și trolea e musai să aibă tatuaj. Faină societate, nu. Probabil că aceste rânduri o sa mă așeze în dizgrația multora dintre dumneavoastră, dar știți ce, nu mă interesează. Mi-am spus nemulțumirea la vederea unui număr foarte mare de oameni cărora nu le mai pasă de sănătatea vizuală și morală a semenilor lor.Vreau ca anormalul să nu devină normal în societatea în care voi fi nevoită să îmi cresc copiii. Nu vreau să ies pe stradă și copilul să se sperie de niște muribunzi mâzgăliți din cap până în picioare cu fel și fel de desene, majoritatea simboluri oculte.
Este mult prea mult pentru sanătatea fizică și morală. Mirese tatuate, funcționari publici, polițiști, artiști , actori, profesori , etc tatuați ca niște draci aterizați din iad pe pământ. Nu o luați ca pe o judecată, luați-o ca pe o problemă gravă a unei societăți care a murit și nu i-a spus nimeni. M-aș bucura nespus ca unii dintre toți cei care și-au mânjit trupul să se trezească din anestezia celui rău și să mărturisească prin fapte și cuvânt o viață morală și socială demnă de admirat. Doar printr-o conduită morală corectă a normalității putem fi exemple bune pentru societatea tânără, pentru că nu-i așa, copiii fac de cele mai multe ori, ceea ce văd la adulți, părinți conform proverbului, așchia nu sare prea departe de trunchi.
Vrem o societate sănătoasă? Atunci să încercăm cu toții să ne corectăm răzvrătirile împotriva propriului bine (anormalului). Să fim liberi, nu sclavi.