Reflecții

Toate au vremea lor

Sunt unii care nu își acceptă condiția, vârsta, bătrânețea, faptul că nu mai sunt de actualitate sau celebri, tineri și așa mai departe. Orice forțare, orice intervenție chirurgicală de a păcăli timpul și natura se vede de la o poștă.

Sunt actori care joacă cu perfuzia în mână ale căror cuvinte nu le mai poți descifra. Sunt politicieni care termină mandate și tot mai aleargă să prindă un os de ros prin varza parlamentară de la Bruxelles. Sunt vedetisme coclite cărora le-a trecut vremea dar care se încăpățânează să fie la modă prin fel și fel de intervenții excentrice.

Dragilor, vine o vârstă când trebuie să lași loc celor mai tineri, frumoși și talentați cu adevărat să facă treabă deoarece, toate au vremea lor. Omul înțelept și valoros așa face. Caută să îl învețe pe cel cu mai puțină experiență, de după cortină, oarecum din umbră, caută să crească dăruind din el celui care vrea să fie.

Să ne purtăm în acord cu ceea ce ne stă bine. Să nu fim măscărici penibili la bătrânețe pentru că din păcate, viața nu se păcălește. Viața se trăiește. Da, se trăiește cumpătat, cu măsură.

Există o vreme pentru toate lucrurile. Important este să știm cum și cât să fim, când să ne dăm mai într-o parte. Faceți loc acelora a cărei vreme este, făra invidie, fără răutate. A fost și vremea ta și încă mai este dar într-o altă etapă. O etapă matură când frumusețea fizică este înlocuită de înțelepciune.

Nu tăiați aripile acelor oameni care s-au pregătit să zboare. Nu stați împotriva al căror timp este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.