Într-una din primăverile vieții mele, în primele zile ale lunii martie Tata mi-a adus din grădină un buchet de ghiocei. I-am mulțumit pentru dar. Nu prea era el genul de om să se lase drăgălit însă, a acceptat bucuros recompensa unui obraz pupăcit și a unei îmbrățișări cu toată dragostea.
Dacă îmi aduc bine aminte, era chiar opt martie. Ziua am petrecut-o în familie, povestind diverse, degustând delicioasele cornulețe pregătite de iubita mea Mamă. Ca de obicei, timpul a zburat fără să ne dăm seama și, în cateva ore eram pregătită să decolez înapoi spre București.
Tata inimos, un adevărat gentleman m-a condus la gară, asumându-și greutatea valizei și o lacrimă ascunsă în suflet: ,, Băiatul lui pleca din nou spre capitală”. Am luat cu mine dragostea părinților, o doză considerabilă de oxigen curat din pădurea verde și bughetul de ghoicei primiți în dar de la Tata. Când am ajuns la apartament le-am gasit un loc de cinste într-o vază minusculă, cochetă, și i-am lăsat liberi în grija razelor de soare strecurate prin dantelaria perdelelor așezate la geam. În câteva zile frumusețea și parfumul lor s-a transfigurat într-o valoare sentimentală inestimabilă.
Întotdeauna am asemănat ghioceii ca fiind primii îngeri pământeni care vestesc învierea, tiumful vieții asupra morții, un simbol al renașterii pline de gingășie, delicatețe, fragilitate. Cu toate acestea, ghioceii, prin chipul lor plăpând, angelic, reprezintă candoarea lui Dumnezeu, pronia divină față de viața și sufletele oamenilor .
Acest buchet de ghiocei, oferit de Tata, a fost cel mai frumos ,,Te iubesc,, exprimat nu prin cuvinte, ci printr-un gest simplu dar plin de semnificații profunde. Într-un fel, Tata a fost un ghiocel curajos, care a spart gheața și greutățile acestei lumi cu optimismul și mărinimia sufletului său bun, cu mult curaj, tenacitate, perseverență, spontaneitate, multă muncă, extrem de multă și cu sloganul pozitiv:,,meregem înainte, nu renunțăm, o să fie bine”.
Doamne, parcă și acum simt emoția și bucuria din sufletul Tatălui meu…
Cât de mult îmi valorează acum această amintire uscată de dor, adăpată cu lacrimi…Între timp Tata a plecat spre lumile luminii. Buchetul de ghioceii pe care mi l-a oferit s-a uscat de dor, de tristețe. Pentru mine acum ghioceii au cu totul altă însemnătate.
Anul trecut ghioceii au înflorit în luna februarie, poate nu întâmplător mai devreme, deoarece Tata se pregătea să plece într-o călătorie din care nu avea să se mai întoarcă. Știam că nu o să îl mai văd niciodată, că nu o să mai am cui spune: ,,Sărut mâna Tată..” până la învierea morților și viața veacului ce va să vie. După o suferință grea, acceptată cu bărbăție, stoicism, Tata și-a asumat cu demnitate fiecare minut al bolii fără să rostească un cuvânt.
A plecat cu durerea despărțirii de noi în suflet, purtând pe umeri crucea pe care i-a dat-o Dumnezeu, tricolorul Românie așezat la piept în semn de recunoștință și un buchet de ghiocei răsăriți parcă printr-o minune, înainte de vreme. A plecat într-o zi de 23 februarie, o zi frumoasă de primăvară, o zi însorită în care trupul i s-a odihnit într-un pat de lemn în formă dreptunghiulară, tăcut și obosit ca după o bătălie finală, când fiorul morții îl trecea pragul unei lumi necunoscute, după o iarnă grea a suferinței. Niciodată nu l-am văzut pe Tata odihnindu-se, niciodată atât de profund.
Acum era rândul meu să îi ofer ghiocei. I-am cules un buchet și i-am așezat lângă inima care refuza să mai bată. I-am așezat ghiocei la piept să îi țină de dor și de rugăciune. Lacrimile s-au rostogolit peste mâinile lui trudite care ne-au crescut, îngrijit, iubit și protejat ca pe niște flori. L-am îmbrățișat cu toată dragostea și i-am mulțumit pentru tot ce a facut pentru noi. Niciodată nu am dus lipsă de nimic. El a avut grijă să fie așa.
Tată, a trecut un an, este februarie și ghioceii au înflorit din nou în grădină. Astăzi este ziua în care împlinești un an de când ai plecat în veșnicie…Primește dorul și dragostea soției tale și Mamei mele. Privește-ne din cer. Florile tale, Nicoleta, Georgica și Ramonica (băiatul tău) îți transmit toată dragostea și se roagă pentru sufletul și odihna ta veșnică.
Până când ne vom revedea, promite-mi că o să citești biletul pe care ți l-am așezat în buzunarul de la haină și poate așa o să îți fie mai ușor, o să știi că și nouă ne este foarte dor de tine, de dragostea ta părintească, de zâmbetul și dragoatea ta infinită.
Fie ca Harul Duhului Sfânt, bunătatea și milostivirea Domnului Iisus Hristos să îți ierte toate păcatele și să te odihnească în loc luminat, în loc de odihnă de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul. Tot ce ai greșit în această viață, ca un om, cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul Dumnezeu să-ți ierte deplin iar faptele bune pe care le-ai facut, puterea ta de sacrificiu și mărinimia inimii tale, alături de rugăciunile noastre să fie o mireasmă bine plăcută înaintea Domnului milostiv, blând și iertător.
Tată, ți-am adus un buchet de ghiocei…
Te iubesc și te vom iubi veșnic! 23 Februarie 2021
Artis fotograf: Cristian Hârtie/ Eugen Eugraph, mulțumesc.
