Omul meu de-nṭelepciune, tu pe toate le-nṭelegi
Ṣi-n tacerea nopṭii sfinte viaṭa-n mậini o modelezi
Toate au un sens pe lume cậnd nedumeritᾰ-ntreb,
De ce asta se întậmplᾰ, e nedrept , de ce mai sper ?
Am uitat ce e dreptatea, ne e teamᾰ sᾰ jertfim
Inima e subjugatᾰ, împietritᾰ-n egoism
Unde este fericirea, unde este al meu Eu ,
Cine a furat iubirea, ne uitarᾰ Dumnezeu ?
Pe sprinceana arcuitᾰ eu raspunsul îl aṣtept
Dᾰ-mi speranṭa de mai bine , certitudini ṣi pᾰreri
Întᾰreṣte-mᾰ-n ispite, drumul drept sᾰ îl urmez
Ca un far eṣti pentru mine, ca un ultim Deceneu!
Întrebᾰrile nᾰvalnic ca un bumerang izbesc
Tậmpla-ṭi este-ncᾰrunṭitᾰ de-ncercᾰri ṣi vậnturi reci .
Singurᾰ înṭelepciunea mi-a vorbit prin gura Ta
Dragᾰ fatᾰ ṣi copilᾰ, într-o zi, nu poṭi zbura!
Omul meu de-nṭelepciune, cu ce sfat povᾰṭuieṣti ?
Sufletul ca ṣi o floare de-ntuneric sᾰ-l feresc!
Nu cer mult decît ca David, cît pot duce sᾰ primesc
Ca ṣi Solomon în templu, sᾰ le judec înṭelept .
Ramona T.corbu