Poezii

Omul meu de-nțelepciune

Omul meu de-nṭelepciune, tu pe toate le-nṭelegi

Ṣi-n tacerea nopṭii sfinte viaṭa-n mậini o modelezi

Toate au un sens pe lume cậnd nedumeritᾰ-ntreb,

De ce asta se întậmplᾰ, e nedrept , de ce mai sper ?

Am uitat ce e dreptatea, ne e teamᾰ sᾰ jertfim

Inima e  subjugatᾰ, împietritᾰ-n egoism

Unde este fericirea, unde este al meu Eu ,

Cine a furat iubirea, ne uitarᾰ Dumnezeu ?

Pe sprinceana arcuitᾰ  eu raspunsul  îl aṣtept

Dᾰ-mi speranṭa de mai bine , certitudini ṣi pᾰreri

Întᾰreṣte-mᾰ-n ispite, drumul drept sᾰ  îl urmez

Ca un far eṣti pentru mine, ca un ultim Deceneu!

Întrebᾰrile nᾰvalnic  ca un bumerang izbesc

Tậmpla-ṭi este-ncᾰrunṭitᾰ de-ncercᾰri ṣi vậnturi reci .

Singurᾰ înṭelepciunea mi-a vorbit prin gura Ta

Dragᾰ fatᾰ ṣi copilᾰ, într-o zi, nu poṭi zbura!

Omul meu de-nṭelepciune, cu ce sfat povᾰṭuieṣti  ?

Sufletul ca ṣi o floare de-ntuneric  sᾰ-l feresc!

Nu cer mult decît ca David, cît pot duce sᾰ primesc

Ca ṣi Solomon în templu, sᾰ le judec înṭelept .

Ramona T.corbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.