Ortodoxie Reflecții

Dumnezeu a Înviat!

Să se risipească toți vrăjmașii Lui.

Cel mai important lucru pentru un muritor mai ales dacă este și creștin este să știe că Dumnezeul în care crede a Înviat din morți, a zdrobit moartea și pe Satan iar nouă celor vii dar și celor adormiți, ne va dărui viața cea veșnică.

Ce veste extraordinară! Vă dați seama dragilor ce fel de Dumnezeu avem! Ce fel de salvator, biruitor,  auziți… Al morții.

Păi cui nu îi este frică de moarte? Sau cine nu a fost măcar o dată bolnav sau nu s-a gândit că viața i se poate termina într-o anumită conjunctură.

Cine spune că nu a fost măcar o dată încercat de aceste gânduri sau sentimente este un mincinos, evident… Dar ia auziți ce spune Duhul Sfânt prin intermediul apostolilor, al celor care l-a cunoscut personal pe Iisus Hristos, despre salvatorul nostru, a cărui Înviere din morți o sărbătorim astăzi și în fiecare Duminică, că :

,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu.

Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

Sf. Evanghelie după Ioan, Cap 1, V 1-5.

Vă dați seama ce taină extraordinară a Tatălui Ceresc, a Creatorului care a făcut ca toate să aibă viață și lumină fără ca întunericul să o poată cuprinde vreodată.

Câtă grijă și putere în a fi lumină. Și bine a făcut pentru că știa că omul este capabil să facă compromis cu păcatul din slăbiciune și ispită, din viclenia celui rău, stabilind astfel de la început că lumina niciodată nu va fi înghițită de întuneric. Dumnezeu însuși este viață iar această viață este lumina oamenilor. Realizați de unde venim și unde trebuie să ne străduim a ajunge,  atunci când va trebui să ne întoarcem de unde am venit? Această întrebare nu este de interes pentru omenire, dar sunt convinsă că sunt oameni care înțeleg ce vreau să spun.

Dar să mergem mai departe și să vedem al cui este pământul și cine este Împăratul Slavei:

,,Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el. Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob.

Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.

Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei. Psalmul 24

Dumnezeul în care credem, cel răstignit și înviat a treia zi din morți, Domnul Nostru Iisus Hristos este Domnul Puterilor, Domnul Slavei, Domnul cel tare în războaie.

Vă dați seama ce fel de Dumnezeu tare și puternic avem… De ce să ne fie frică sau teamă… Nu avem de ce.

În Biblie, expresia „Nu te teme” sau variantele ei „Nu vă temeți”, „Nu te înspăimânta” apare de aproximativ 365 de ori, câte o dată pentru fiecare zi a anului. Mai cunoașteți și alt Dumnezeu care a înviat din morți și care a dăruit viață veșnică tuturor celor care cred în El? Eu nu știu alt Dumnezeu în afară de Iisus Hristos, cel care face minuni.

Toți cei care  luptă împotriva celui care a biruit moartea și porțile iadului le-a zdrobit cu dragoste și smerenie jertfelnică, se vor topi ca ceara de la fața focului, vor pieri ca fumul care se risipește și nu mai este, căci aceasta este puterea crucii Lui Hristos : ,,Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui, să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul.

Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de la fața focului, așa să piară diavolii de la fața celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

Cutremurătoare cuvinte și foarte adevărate…. Așa că bine ar face ca toți cei care stau împotriva Domnului Iisus Hristos, cel răstignit și înviat a treia zi  din morți, să realizeze că nu au nici o șansă în față celui care i-a creat, toți cei care luptă prin fapte, cuvinte, atitudini întunecate, cei care stau împotriva luminii, a dreptății, a păcii, a frumosului vor sfărși tragic de nu vor  înțelege că viața lor este o suflare din mâna celui care poate toate, care iartă păcatele, care miluiește și izbăveşte din toate necazurile.

La învierea lui Lazăr, Marta a auzit din gura Mântuitorului Nostru Iisus Hristos :

,,Și Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. Sf Evanghelie după Ioan Cap 11, V 25 – 27.

Mai clar și mai direct decât atât nu se poate. Cel care are calea de la urechi la inimă plină de credință a înțeles ce trebuie să facă pentru a trăi veșnic, a înțeles cine este învierea și viața, a înțeles cine este Dumnezeul în care crede.

 A înțeles cine este și încotro se îndreaptă, a înțeles ce sărbătorește de Paște, a înțeles cum și pentru cine să trăiască sau pe cine trebuie să pună pe primul loc în viata lui, pe cine să respecte, în cine să se încreadă.

Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.

Risipiți vrăjmași planurile voastre că veți fi rușinați de cel care v-a dat suflarea de viață.

Voi toți cei mândri și puternici, răi și haini la suflet, în ce vă veți mai încrede când Dumnezeu vă va așeza așternut picioarelor Lui?

Astăzi, mâine și în veci Hristos este același, bun, iertător, milostiv dar și drept judecător. Să alegem a fi lumină , nu întuneric. Alegeți lumina!

El este Lumina lumii iar întunericul nu o va cuprinde.

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”.

Dumnezeu a Înviat!.. Să se risipească toți vrăjmașii Lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.