Dintotdeauna poporul român a fost și este binecuvântat cu sărbători și tradiții speciale, unice în lume, prin complexitatea și simbolistica pe care o au și încă se mai păstrează. Lumea satului românesc a reprezentat un izvor de creație, tradiții și obiceiuri pentru că aici a început civilizația și cea mai veche scriere din lume. Veșnicia s-a născut la sat și odată cu ea folclorul strămoșilor daci liberi, folclor care a știut să respecte natura și să acorde o importanță deosebită, profundă valorilor autentice ale acestui neam.
Deși sărbătoarea Dragobetelui nu are o vechime foarte mare ea își are rădăcinile în ritualurile strămoșii noștri geto-daci, fiind cunoscută în popor și ca , “Început al primăverii”, ‘Sântion de primăvară’, ‘Ioan Dragobete’, ‘Drăgostiţele’, “Năvalnicul”, “Logodna sau însoţitul păsărilor”. Ziua de 24 Februarie este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ,,ursul iese din bârlog”. Odată cu natura, reânvie şi iubirea, iar Dragobetele simbolizează înnoirea firii, renașterea primăverii și a iubirii.
Considerat divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) şi Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobetele este cunoscut şi sub numele de Dragomir. În credinţa populară românească, Dragobetele este considerat fiul Babei Dochia, năvalnic şi nestatornic, un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, care sălăşluieşte mai mult prin păduri. Dacii îl percepeau pe Dragobete ca fiind un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor.
De-a lungul istoriei și al veacurilor românii au transformat Dragobetele, în reprezentantul și protectorul iubirii, a celor îndrăgostiți. El este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.
Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Această tradiţie marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii dintre oameni.
Sărbătoarea dragostei are semificații profunde și a fost mereu un prilej de a ne exprima sentimentele față de cei pe care îi iubim, respectăm, apreciem. Însă iubirea nu trebuie să o celebrăm o singură dată pe an. Fiecare zi trebuie să reprezinte un motiv de a sărbătorii dragostea și pe cei care îi iubim ca daruri neprețuite, oferite de divinitate. Dragostea înseamnă bucurie față de tot și toate pentru că :
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap 13, 4-8
Adevărat, dragostea îndelung rabdă, se bucură de adevăr, pe toate le nădăjduiește, pe toate le crede. Însă dragostea se hrănește tot cu dragoste, inima are nevoie de acest combustibil numit ,,dragoste” pentru a parcurge distanțe interminabile, un drum care te poartă chiar și dincolo de viața aceasta trecătoare, în care sufletul nu mai este îngrădit de trup și alte orgolii personale. Dragostea ne-a salvat și tot dragostea, dreptatea și adevărul vor sancționa toate nedreptățile acestei lumi. Dragostea se contruiește în fiecare zi, într-o stare prezentă, conștientă.
Dragobetele este ziua în care cei îndrăgostiți se bucură de sărbătoare, își mărturisesc sentimentele de iubire prin cuvinte, gesturi mărunte, flori, dulciuri sau poate o cină romantică. Frumoasă sărbătoare, nu-i așa …Dar ce-ar fi dacă am sărbători dragostea în fiecare zi măcar prin bunătate, comunicare, oamenii ar cunoaște fericirea și nimeni nu ar mai suferi de tristețe cel puțin din punct de vedere sentimental.
Acest soare ne-ar fi suficient să depășim problemele cotidiene și cred toate lipsurile. Însă, formele de iubire ale generației prezente se limitează la puțin, superficial, la o iubire din interes și în viteză (eros fără agape). Din păcate, nevoia de dulce este doar o plăcere nu și o reponsabilitate. Așa este dragostea pentru mulți tineri din ziua de astăzi. Nimeni nu mai are timp, nimeni nu mai pune pe primul loc nevoile și sufletul celuilalt.
Pentru cei în minoritate dragostea este constantă, interesul la fel. Din punct de vedere sentimental, cea mai mare binecuvântare în viață este să iubești și să fii iubit cu aceeași intensitate, același entuziasm încă de la început. Comunicarea, încrederea, respectul sunt lucruri vitale pentu o relație fericită. Singurătatea în doi nu are ce căuta între oamenii care se iubesc. În dragoste nu există pauză, vacanță sau absențe nemotivate, azi te vreau, peste două zile nu. În dragoste există totul sau nimic. Restul este amăgire și vânare de vânt.
Dar cu siguranță, veți spune că nu putem să iubim toți în același fel. Evident, suntem diferiți, ne manifestăm diferit iubirea. Însă un lucru este cert. Fără comunicare și exprimarea sentimentelor, dragostea rămâne neânțeleasă, platonică. Lipsa de comunicare este primul spin care provoacă durere, suferință în orice tip de relație. De aici pornesc toate relele, toate închipuirile, toate certurile, înstrăinările și împiertirea inimii.
În secolul vitezei, al tehnologiei artificiale noi nu mai știm să iubim, nu mai avem timp sau poate nu mai vrem. Evident pentru majoritatea este doar o scuză. Avem timp pentru orice altceva (să ne hrănim, să ne îmbrăcăm, plimbăm) dar pentru dragoste nu avem. O lăsăm mereu pe ultimul loc, o neglijăm, ca și când ea nu ar avea importanță, valoare, când de fapt ea este sursa de hrană, de energie zilnică, este echilibrul nostru interior.
Cel mai greu lucru în viață este întemeierea unei familii, găsirea omului potrivit cu valori și principii sănătoase care să fie capabil de o dragoste necondiționată, în toate circumstanțele, favorabile și nefavorabile ale vieții. Dragostea nu înseamnă te iubesc la bine și te părăsesc la greu. Dragostea nu este un trofeu pe care îl căștigăm într-o zi, îl așezăm pe un raft și uităm să îl întreținem. Dragostea este o energie într-un suflet, o inimă de om care se dăruiește cu toată ființa și cu tot ce are mai bun cu speranța că o să primească același lucru: iubire necondiționată. Dragostea este imunitatea inimii iar cei mai lipsiți de această dragoste, sunt însuși apropiații noștri.
Cum este oare posibil acest lucru? Din păcate, în secolul XXI inima multora este împietrită!
Soții își neglijează soțiile și invers, iubiții sunt indiferenți față de iubitele lor și așa mai departe. Dacă fiecare ar pune pe primul loc, nevoile pesoanei iubite, oferindu-i puțină comunicare lucrurile ar sta cu siguranță în alt fel. Nu ai cum să știi ce îi lipsește omului de lângă tine sau cum se simte dacă nu îți faci timp să îl întrebi, să îi înțelegi sentimentele, sufletul. Dar nu din obligație, complezență ci din pură inițiativă ca fiind ceva natural, firesc. Toate se fac în echilibru dar mai ales constant. În dragoste a fi constant înseamnă a fi prezent, trup și suflet, energie și inimă. Pentru cei care se iubesc nu există nu pot, nu am timp. Există doar soluții și atunci când nu au timp, un strop de comunicare salveavă situația .
Însă pentru fiecare în parte dragostea însemna altceva. Dragostea pentru bani de exemplu, confort, carieră, funcții înalte, este mai presus de orice, sunt pe primul loc. Materia și materialul sunt principalele surse generatoare de fericire sau pur și simplu frica, mândria, nu îi lasă să fie ei înșiși, să iubească sincer, firesc, dezinvolt. Unii muncesc zi și noapte să se îmbogățească, alții fură ce se mai poate, alții își sacrifică copiii abandonându-i în grija unui singur părinte cu scuza și în ideea de a le oferi o viață decentă, nerealizând că lipsa dragostei părintești este exact ceea ce le lipsește pentru a fi fericiți și a crește fără traume sufletești.
Și uite așa, datorită mirajului acesta trecător al ,,goanei după materie și slavă deșartă ,, oamenii se împietresc, se distanțează, se răcesc unii față de alții. Egocentrismul este boala și cancerul dragostei, al familiei nefericite. Lipsa de comunicare reală și înlocuirea ei cu modalitățile digitate este o problemă și un sindrom al noii generații, o generație în derivă, analfabetă emoțional. O generație de oameni blocați în superficialitate, în care tehnologia înlocuiește umanul și viața sănătoasă din toate punctele de vedere, al cărei deznodământ cu siguranță nu va fi unul fericit. În dragoste nu există jumătăți de măsură. Ori iubești, vrei și poți ori nu iubești. De ziua dragostei să ne găndim ce este cu adevărat important pentru noi, ce și cine ne generează fericirea.
De ziua dragostei și în toate zilele noastre, să ne străduim a ne aprecia unii pe alții, să ne iubim aleșii, casnicii noștri și pe toți cei dragi pentru că ei nu sunt întâmplător în viețile noastre. Iubiți cum puteți, numai iubiți și demonstrați prin gesturi mici, măcar un strop din această dragoste care este sădită în noi de către Dumnezeu tocmai pentru a ne ușura singurătatea. Îmbrățișați-vă, vorbiți-vă, țineți-vă de mână pentru că acest ținut este cel mai fascinant ținut pe care îl putem oferi acelora pe care îi iubim, fără să ne coste nimic, decât sinceritate, voință, curaj, asumare totală.
Nevoia omului de siguranță, protecție, dragoste a exista dintotdeauna. Copilul nou născut pe lume caută cu insistență din primele secunde ale existenței, măna iubirii care i-a dat viață, muribundul aflat la granița dintre viață și moarte caută să țină de mână pe cineva din familie, tocmai pentru a nu se simți singur în fața morții, cei îndrăgostiți se țin de mână pentru că acest gest înseamnă încredere, comuniune. Dragostea lui Dumnezeu ne-a ridicat din Iad tot printr-o strângere de mână, prin acest gest plin de iubire incomensurabilă, necondiționată.
Să învățăm faptele iubirii adevărate, să punem pe primul loc nevoile celuilalt. Dăruind vom dobândi. Să ne aducem aminte că menirea omului este să iubească și să dăruiască iubire. Omul a uitat că este făcut din iubire pentru iubire, a uitat să se mai bucure de lucrurile simple. La baza acțiunilor noastre ar trebui să stea iubirea, compasiunea, milostenia. Să nu ne fie frică să dăruim pentru că tocmai aici este taina, paradoxul multor, adică cu cât daruim mai mult cu atât vom fi mai bogați, mai fericiți, nicidecum săraci. Așadar, puneți început bun dragostei din voi și oferiți iubire. Nu aveți nimic de pierdut, decât de câștigat. Oferiți tot ce aveți mai bun în sufletele voastre dar nu cu jumătăți de măsură. Iubiți din și cu toată inima. În dragoste nu trebuie să vă fie frică.
Dragostea este o floare, cu fapte se demonstrează, se-ntreține cu iubire, niciodată n-are scuze. Dragostea își face timp, îți vorbește fără ghimpi, ea este mereu aproape, nici grăbită, nu stresată, dragoste este constantă, de la început voioasă.
Dragostea rezolvă toate, nu îți spune nu se poate, te pune pe primul loc, în lista de priorități. Dragostea nu părăsește, pe omul care iubește, bucurie sau tristețe, dragostea duce, petrece.
Dragostea nu e un joc, sau o roată de noroc, dragostea adevărată este necondiționată, ea nu moare niciodată. Dragostea e vșnicie, bunătate, bucurie, grijă față de iubire.
Cu dragoste, Ramona T. Corbu
